Despre viaţă şi interacţiune

Ok, cred ca de-acuma ar fi cazul sa vă zic totuşi şi în ce a constat proiectul meu.

Cred că cea mai bună explicaţie o găsiţi în posterul proiectului. Posterul pentru România e pe pagina 8.

Şi aici şi un mic citat din cerinţele proiectului, cu ideea de bază:

Your final design of an interactive digital artifact should reflect typical elements of a specific local culture (your culture).

Şi dacă tot suntem la citate, un citat din descrierea finală a expoziţiei:

 The result showed in this exhibition is fourteen everyday digital artifacts reflecting social values and habits in ten cultures around the world.

Aşadar, plicul pe care l-aţi văzut ar fi un prototip pentru conceptul spus în poster. Omul practic trebuie să învârtă la un buton ca să introducă o sumă (suma pe care se gândeşte să o dea), şi nişte beculeţe pe-acolo îi dau de înţeles cam pe unde se situează în ierarhia de sume vehiculate la nunta respectivă – aşa omul dacă nu ştie sigur cât să dea, se mai orientează cât de cât în funcţie de alţii, fără să trebuiască să întrebe în stânga şi în dreapta. Normal, pentru ca treaba să meargă, nunta ar trebui să fie dotată cu jucării din astea pentru fiecare invitat.

Cam ăsta e conceptul, şi aştept păreri şi de la români, pentru că din astea nu am prea multe (eu am părerea mea formată, Lore şi Adi la fel, dar cam atât despre de-ai noştri) .

Pentru expoziţie am încercat să creez cât de cât experienţa unei nunţi de la noi pentru vizitatori, şi cam cum ar fi să folosească jucărica la o astfel de nuntă. Am avut destul de treabă cu nenea Flash pentru asta (am început să ne înţelegem mai bine între timp), dar până la urma urmelor a ieşit acolo un joculeţ care se joacă din plic şi se manifestă şi pe ecran. Unii chiar îl găsesc distractiv, mai ales după ce am mai scăpat de problemele de usability pe care le-am găsit între timp.

Ok, ajunge cu taclalele.

Aici e un filmuleţ cu jucăria mai de aproape:

httpv://www.youtube.com/watch?v=XZaVDi4iZOU

Apoi mai jos e Matias jucându-se cu Wedding Bidder-ul: ( Matias e “maestrul în lemn” al şcolii, autorul moral al plicului de lemn în sine – tot ce făceam eu era după instrucţiunile lui – doar nu credeaţi că l-am făcut de capul meu?!)

httpv://www.youtube.com/watch?v=GJPHD5V4kCw

Şi apoi o vedere de ansamblu a expoziţiei, într-un “filmuleţ din poze” făcut de un coleg de al meu.

Pentru cei interesaţi, pun şi celelalte două concepte pe care le-am propus pentru proiectul ăsta – mi-ar plăcea să aud păreri şi despre astea, dacă aveţi un minut să vă uitaţi:

Gata, în sfârşit! Mulţumiri din suflet tuturor celor care au ajutat, şi în special celor care au completat formularele:

Aşa..a urmat partea mea preferată – pistolul de lipit…

Cred că tare ar mai râde taică-miu de mine dacă m-ar vedea la masa aia – eu, care nu am avut niciodată nici în clin nici în mânecă nici cu electrice nici cu electronice…Da’ în sfârşit, am prins destul de repede tehnica de lipit ca lumea, l-am mai întrebat pe “profu” (un tip de-o seamă cu mine) cum să măsor dacă e bine, am mai luat câte o gură de fum de cositor (sau cum s-o fi chemând), şi m-am pus pe treabă.

Tocmai când mi se părea că am şanse să termin totul la timp (toată lumea îmi spusese că nu o să am timp), mi-am dat seama că ce făcusem eu cu electronice nu prea intra în ce făcusem eu din lemn, aşa că am mai început o tură. Şi uite aşa am intrat în mod oficial în criză de timp.

Da’ na, de-acuma aveam experienţă, şi cum-necum a doua oară a mers mai repede şi am început să mă apropii de sfârşit:

httpv://www.youtube.com/watch?v=K9wOqz4SH4s

A, am uitat să spun că asta se întâmpla în ziua dinainte de prima expoziţie, care urma să fie la noi la şcoală. Şi ziua următoare era sâmbătă, şi nu aveam acces în atelierul de electronice. Asta înseamnă că eram cam în grabă.

Tot în ziua respectivă, a venit şi Adi, pe care cică eu îl invitasem la mine în Malmö. Şi doar nu era să îl duc şi eu ca omul la o bere în oraş sau să mai stau la taclale cu el…l-am pus la treabă:

httpv://www.youtube.com/watch?v=Gh2eVVdfSVQ

Şi uite-aşa, Adi cu ultimele ajustări la partea din lemn, eu cu ultimele ajustări la partea electronică..toate bune şi frumoase, până la partea mai puţin bună şi mai puţin frumoasă: când să probez totul laolaltă, mi-am dat seama că potenţiometrul meu nu citea cum trebuie. Mai bine zis, nu mai citea deloc. Am mai lipit o dată să fiu sigur că e bine, l-am întors pe toate părţile, şi totul părea în ordine. Dar degeaba. Bineînţeles, ar fi ajutat dacă ştiam să folosesc un aparat de măsurat, pentru că aş fi aflat că potenţiometrul era ars (ars la propriu, de la pistolul de lipit) – dar am aflat asta de-abia mult mai târziu.

Cam pe la 10 s-a terminat distracţia pe ziua respectivă – noi am mai fi stat, dar reuşisem să aflăm pe la vreun 10 fără 5 că şcoala se închide la 10 vinerea – şi după ce se închide, nu poţi ieşi fără să vină cei de la pază şi protecţie…Am ieşit pe la 10 fără 2 şi am mers acasă.

Următoarea zi a fost expoziţia, şi a trebuit să mă mulţumesc cu ce aveam: jucărica era gata, aprindea chiar şi beculeţe, doar că… nu prea interacţiona:

Până acum nu îi dădusem numele, dar da, pentru noi s-a chemat Digital Culture, şi e acelaşi proiect în care vă ceream ajutor la un momentdat. Am promis că vă ţin la curent.

Aşa…rămăsesem la Hello World.

Bineînţeles ca un beculeţ aprins nu era scopul final al proiectului, aşa că am început să mai pun beculeţe şi să leg fire. Apropo, chestia albă se numeşte “breadboard” şi se foloseşte pentru experimente – să poţi lega repede firele de care ai nevoie, fără pistol de lipit sau alte şmecherii, şi să îţi poţi vedea de programarea interacţiunii.

Cam aşa arată mai multe beculeţe:

Când m-am săturat de programat, am ajuns la părţile mai interesante.

Prima oprire: atelierul de traforaj.
httpv://www.youtube.com/watch?v=NYTr4MlZd-M

E 2 noaptea. Va urma…

Pentru cei interesaţi cu ce mi-am ocupat recent 10 luni din viaţă (viaţa “profesională”, mă refer):

http://friendview.nokia.com/

Ne-am jucat destul de mult cu jucărica asta înainte să o facem publică, şi pot să spun că e chiar fain după ceva timp dacă ai ceva prieteni în listă. Partea mai dificilă e să ai un telefon Nokia gen N95 şi internet nelimitat pe el (face ceva trafic, şi probabil nu e o idee bună să plăteşti la Mb). Altfel, se poate folosi şi pe web (partea la care am lucrat eu), şi chiar vă invit să încercaţi.

Aştept păreri legate de Friend View, şi nu vă sfiiţi să criticaţi, mai ales că nu eu am luat deciziile de design Pot transmite păreri mai departe în schimb.

Puteţi să lăsaţi păreri şi direct la Nokia.

Apropo, pe mine ar trebui să mă puteţi găsi după “Sebi” sau după “stauciuc”.

O chestie destul de interesantă, Microsoft SecondLight ăsta. Mulţumesc Bogdan!

Filmuleţul aici.

A fost Sustainable Innovation 2008 în Malmö, şi m-am băgat şi eu voluntar, şi am putut vedea cea mai mare parte a prezentărilor (inclusiv cea a lui Alex Steffen, de la WorldChanging), ceea ce n-a fost rău deloc.

Un site cu un concept foarte fain de care am auzit în una din prezentări e ExxonSecrets, de la Green Peace – acolo pur şi simplu sunt vizualizate legăturile dintre “cercetătorii” oponenţi ai măsurilor pentru mediu şi compania Exxon, principalul distribuitor de benzină în U.S.

Acuma mă întrebam cam ce fel de situri din astea cu “ruşinică” am putea face şi noi pentru politicienii şi ziariştii noştri. Asta numai aşa, ca să ştim şi noi cu cine vorbim.

Proiectul e pe ultima sută de metri şi am ajuns la partea de implementare. Vreau nu vreau (am vrut), trebuie să mă apuc de jucat cu butoane, leduri şi chestii din astea. Arduino, într-un cuvânt. (nici o grijă dacă nu aţi auzit, nici eu nu auzisem de el până foarte recent)

Azi am făcut primii paşi: am cumpărat toate cele necesare, am legat nişte fire, am dat nişte copy-paste la un cod şi BLINK!

Bine, după partea cu Hello World (asta cu beculeţul), lucrurile s-au mai complicat. Programare C, Intrare/Oşire, comunicare pe socket…exact ce (nu) mi-a plăcut mie mai mult în facultate. De-acuma asta e – eu mi-am pus muzica, eu tre să joc. Ţineţi pumnii să termin la timp

Vă ţin la curent şi am să vă arăt rezultatul final.

Salut, am sa scriu pe scurt:

Aici la scoala avem acuma de facut un proiect legat de cultura diferitelor tari, printre care Romania (fiecare cu tara lui). Rezultatele proiectului vor fi expuse la Form Design Center, aici in Malmo. Eu acuma as avea nevoie de ceva ajutor, de doua feluri:

1. Poze despre Romania si romani – joi trebuie sa fac o scurta prezentare despre Romania, mai exact despre diverse parti ale culturii noastre. M-am gandit eu la diverse teme, dar acuma partea mai dificila e de gasit poze relevante. Daca cineva are sau stie unde sa gaseasca poze relevante, ar fi de mare ajutor. Temele ar fi cam astea (in ordine aleatorie): obiceiuri si traditii, mancare, muzica, coruptie, saracie, diferenta de clase, migratie, tigani, discriminare, ‘sange’ si influente – latin, balcanic, comunism, oameni si personalitate, media (tv), sport, familie, oras, sat, religie.Puteti adauga orice vi se pare relevant pentru cultura noastra si nu am pus eu aici. Orice poza care are legatura mi-ar fi de mare ajutor, pentru ca as putea prezenta o imagine mai diversificate a culturii noastre, pe care sa o avem apoi ca punct de plecare pentru proiect.

Nota: cum spuneam, prezentarea e joi, deci pozele ar fi folositoare doar pana miercuri seara – partea asta e destul de urgenta. (partea buna e ca si o poza buna de la cate o persoana ar fi foarte binevenita)

2. Voluntari. Treaba voluntarilor e destul de simpla, dar interesanta si foarte importanta in acelasi timp: intr-o zi sau doua vor trebui sa ne ajute sa surprindem mai in detaliu o anumita parte a culturii noastre. Asta cel mai probabil o sa insemne sa aiba o camera digitala si sa faca niste poze la diferite lucruri indiferite momente, sau sa inregistreze intr-un fel sau altul diferite chestii din viata de zi cu zi – nu stim inca detalii exacte, dar ne intereseaza deocamdata sa stim cine ar fi disponibil, ca sa putem planifica in continuare.

Astept voluntari, impreuna cu sugestii de ce as putea oferi ca rasplata. Deocamdata m-am gandit sa scriem undeva langa obiectul expus numele voluntarilor care ne-au ajutat cu proiectul. O alta rasplata, normal, ar putea fi considerata simpla contributie la ceva care ne reprezinta cultura. Dar astept si alte sugestii.

Daca puteti ajuta, scrieti va rog comentarii aici sau scrieti-mi direct la stauciuc la gmail punct com.

De câteva zile sunt din nou în Malmö. La şcoală totul e frumos, şi acuma lucrez din greu să recuperez pentru timpul cât am fost acasă.

O mică problemă pentru mine, în afară de cele cu proprietarii clădirii (despre poate care am să zic altădată), ar fi că nu am mobilă în cameră, şi mai ales masă de calculator. Soluţia evidentă ar fi fost să merg la IKEA şi să cumpăr tot ce îmi trebuie, dar bugetul e cam subţire acuma (şi oricum îmi place ideea să cumpăr mobilă mai veche şi bună decât nouă şi proastă) , aşa că am hotărât să merg la un SH de pe aici, ca să ies mai ieftin.

Dar ca să cumperi mobilă îţi trebuie maşină şi o zi întreagă la dispoziţie, şi eu deocamdată nu am de niciuna. Una peste alta, cam aşa ar fi trebuit eu să stau la calculator următoarea săptămână:

Vă puteţi închipui că poziţia nu e tocmai confortabilă, şi mai ales cum eu stau destul de mult la calculator de obicei…m-am hotărât să iau atitudine.

Primul pas, pubela cu cartoane:

Apoi, selecţie cartoane potrivite şi aducerea lor sus:

Bănuiesc că începeţi să vă închipuiţi ce urmează…Picioarele:

Masă, varianta 1:

Din poza de mai sus nu e evident, dar masa nu era prea stabilă în varianta asta. Aşa că a urmat o nouă iteraţie (noroc de designerul din mine că ştie cuvinte aşa şustoase – ptiu, ptiu):

A trebuit şi ceva şurubăreală:

Drumroll….. şi rezultatul final:

Ceva esteticizare…(ce vedeţi acolo e o perdea, apropo):

Prima mea masă în poziţie normală (nici pe jos nici în picioare):

Şi în final, calculatorul:

Asta e masa mea, şi mă mândresc cu ea.

Am fost puţin pe-acasă recent (pentru nunta Adelinei) şi am văzut în Bucureşti un poster mare cât un bloc cu un magazin care îşi făcea reclamă la preţuri “explozive”:

…sau, după cum înţeleg eu, “Hai să ne încordăm să vedem cine are preţurile mai mari”. Şi te mai pun şi să le compari după aia.

Vorba soră-mii: “Aici orice e posibil”.