Despre viaţă şi interacţiune

Dacă până la şcoala ideală mai este, ar fi totuşi o idee de început care ar putea fi pusă în practică relativ uşor. Văd facultatea noastră de info ca locul ideal unde ideea s-ar putea materializa, într-un fel sau altul. Detalii mai jos.

Dacă suntem români, măcar am auzit cu toţii de traficul din Bucureşti, dacă nu am ajuns pe acolo. Aproape zilnic apar articole prin ziare sau mai auzim pe cineva plângându-se de cât de aglomerat e traficul de acolo. L-am văzut şi eu de câteva ori. Ultima oară eram într-un taxi. Toţi cei aflaţi în taxi criticam traficul de zor, uitând probabil că eram într-una din milioanele de maşini care crează acest infern (apropos: după mine, Bucureştiul e cel mai stresat şi stresant oraş pe care l-am văzut până acum, şi suspectez traficul de principala vină) . În sfârşit, trecem peste asta şi analizăm un pic problema la rece.

Problema

Numărul foarte mare de maşini pur şi simplu nu poate fi suportat de infrastructura Bucureştiului. Cei care visează că asta o să se schimbe prea curând (nu uitaţi că vorbim de România) şi tot arată cu degetul în toate părţile, visează.

Transportul public de suprafaţă este ineficient. Din cauza asta, mulţi oameni apelează la maşină personală. Asta duce la şi mai multă aglomeraţie, şi la un transport în comun şi mai deficient. Un cerc vicios din care e destul de greu de ieşit. Ca şi din blocajul din imaginea de mai sus.

Maşina ca simbol de statut social e un factor ce nu trebuie uitat. Am văzut/auzit cel puţin 2 reclame la maşini în care imaginea era singurul lucru menţionat (una din ele e aia cu maşina decupată din poster – o reclamă care merge direct la ţintă, de altfel). E un lucru clar, pe care cei din marketing probabil îl ştiu de mult timp, şi pe care trebuie să îl acceptăm: din păcate, maşina e acum un simbol de statut social, poate mai mult decât un mijloc de transport.

Normal, întrebarea e: “ce-i de făcut?”. Păi îmi permit să îmi dau şi eu cu părerea…

Posibile soluţii

Transport în comun de suprafaţă gratuit. Păi dacă merge aşa de greu şi e (relativ) aşa puţin folosit, măcar să fie gratuit, nu? Pentru a supora cheltuielile, banii ar putea veni aşa:

• o parte ar veni din eliminarea costurilor legate de fabricarea şi distribuirea biletelor.
• o parte ar veni din taxele şi impozitele prohibitive care s-ar pune pentru posesorii de maşini personale: taxă de drum, taxă de poluare, taxă de înmatriculare etc.
• o parte ar veni din taxele şi impozitele plătite de fiecare contribuabil – transportul în comun ar fi un serviciu pus la dispoziţia tuturor, la fel ca apa curentă. Un lucru normal, în condiţiile în care traficul actual afectează orice locuitor al oraşului (indiferent dacă foloseşte transport în comun sau nu), prin stres, poluare şi timp irosit în fiecare zi.

În timp, transportul în comun ar putea fi pus la punct: cumpărarea de noi autobuze ar scădea timpul de aşteptare în staţii, eliberarea traficului ar duce la deplasare mai rapidă, şi încet-încet s-ar mai putea umbla şi la infrastructură. Când transportul în comun ar ajunge la o calitate suficientă, s-ar putea lua în considerare reintroducerea de metode de plată, simple şi eficiente.

O mică problemă aici ar fi găsirea de noi posturi de muncă pentru distribuitorii de bilete şi controlori – reinstruirea lor ca şoferi şi vatmani ar fi o idee, probabil că sunt şi altele mai bune.

Taxe prohibitve pentru posesorii de maşini personale

În condiţiile unui transport în comun gratuit, nu ar exista nicio justificare reală pentru folosirea maşinii personale în transportul de zi cu zi. Bineînţeles, sunt oameni care nu ar renunţa nicicum la maşină. În cazul ăsta, ei ar plăti pentru un trafic mai liber şi o experienţă de a conduce mai plăcută, dar şi pentru poluarea pe care maşinile lor o crează şi care ne afectează pe toţi. Taxele ar trebui probabil să fie suficient de mici pentru a putea aduce bani la buget, şi suficient de mari pentru a asigura un trafic relaxat şi un nivel de poluare scăzut.

..De observat aici inversul cercului vicios de mai sus: Transport în comun mai bun -> mai mulţi oameni în autobuze, mai puţini în maşini -> trafic mai relaxat, transport în comun mai bun.

Găsirea altor simboluri de statut social care să înlocuiască maşina.

Oamenii au nevoie de simboluri de statut social. Maşini, case, bani, haine, telefoane, toate au un singur scop: să arate cât de tari suntem. A fost aşa dintotdeauna, şi nu o să ne schimbăm prea curând. E un lucru care trebuie acceptat.

Întrebarea e: putem să găsim astfel de simboluri care să ne facă şi bine? Maşina sigur nu ne face. Cel puţin nu în Bucureşti, şi uşor-uşor, în celelalte oraşe din ţară.

Păi hai să ne uităm un pic într-un oarecare top al celor mai “verzi” oraşe din lume, poate vedem ce le face altora bine. Pe locul 3 găsim Curitiba, din Brazilia. Statutul social ar locuitorilor pare să fie mai degrabă culoarea verde decât maşina personală:

About three-quarters of its residents rely on public transport, and the city boasts over 580 square feet of green space per inhabitant.

Rezultatul, toată lumea e fericită:

As a result, according to one survey, 99 percent of Curitibans are happy with their hometown.

Normal, asta ar presupune mai puţine maşini vândute. Adică vânzători de maşini supăraţi. Adica unii politicieni fără macaroană. (Vai, ce urât vorbesc…) A, şi ar fi mai puţină benzină consumată. Adică vânzători de petrol supăraţi. Păi imposibil, doar ăştia controlează ţara, şi lumea… (dar nu pentru mult timp )

Păi oameni buni, benzina oricum o să se termine, schimbările astea oricum trebuie făcute. Nu mai bine acum, cât mai avem cu ce?

P.S. Soluţiile de mai sus sunt simple propuneri. Ele ar trebui analizate mult mai în detaliu şi adaptate în context înainte să fie puse în practică. Şi oricum, ar trebui să reprezinte doar o mică parte dintr-un efort coordonat de planificare a oraşelor noastre…

Problema: Căutătorii prin gunoaie fac mizerie prin jurul pubelelor de gunoi. Ce urât! Nesimţiţii!

Problema reală:

1. Sunt unele lucruri de care unii oameni nu mai au nevoie. Sunt unele lucruri de care alţi oameni au foarte mare nevoie. Când lucrurile astea coincid, avem fenomenul “căutarea prin gunoaie”
2. Căutarea prin gunoaie produce mizerie, situaţii neplăcute pentru toată lumea, şi probabil mai mulţi bani cheltuiţi pe curăţenie.
3. Sărăcie mare la noi…

Soluţii?
Punctul 3 e prea complex şi greu de rezolvat pentru mine. Nici n-am să încerc să vorbesc de el…

Punctul 1 e mai mult o oportunitate decât o soluţie. Oportunitate pentru refolosire şi reciclare. Mai avem de lucrat la eficientizarea şi umanizarea procesului.

Punctul 2 e într-adevăr o problemă, şi, împreună cu punctul 1, ar  putea duce la căutarea de soluţii.

Înainte să continui, m-am întrebat ce anume caută  oamenii prin gunoaie. Se pare că sunt 2 mari categorii de gunoaie interesante: resturi de mâncare şi materiale reciclabile. Pentru partea cu resturile de mâncare nu am nici o idee încă. (gunoaie bio?…)

Pentru partea cu materialele reciclabile, o primă idee ar fi…o pubelă special pentru ele, bineînţeles. Dacă ar fi proiectată corect, ar putea transmite ideea că “acceptă” numai obiecte “interesante”. Dacă obiectele “interesante” ar fi într-un singur loc, şi unul accesibil, îmi închipui că cei interesaţi nu ar mai fi nevoiţi să facă atâta mizerie ca să ajungă la ele. Mai multă eficienţă, mai multă curăţenie. Probabil mai puţină cheltuială pe termen mediu şi lung.

Efortul ar fi minim: o pubelă în plus. Nici nu trebuie să fie prea mare…