Despre viaţă şi interacţiune

Aș fi vrut foarte mult sa pornesc proiectul în Iași, dar am realizat că timpul e prea scurt ca să îl pornesc acum și să îl coordonez de aici. Așa că l-am pornit în Helsinki deocamdată. Sper să învăț cât mai mult, și să putem porni următoarea etapă în Iași, cu ceva experiență și forțe proaspete .

Vă invit să urmăriți blogul proiectului.

Am fost weekend-ul trecut într-o excursie în estul Finlandei. Am făcut poze artistice şi poze turistice, pentru cei interesaţi. Dar ce vreau să vă arăt e o operă peste care am dat lângă un muzeu de artă de pe acolo. Mie mi-a plăcut (şi m-a făcut să râd un pic răutăcios, aşa):

Voi probabil ştiţi deja, eu am auzit azi la radio (nu apuc să ascult foarte des).

De-acum, o să fie mai mult verde în Romania! Nu ştiu de ce, dar am început să mă simt bine înăuntru când am aflat despre proiect şi am aruncat o privire.  Mă duc acuma să văd mai mult.

..Să îmi aduceţi aminte să le fac şi un usability review gratuit când găsec nişte timp.

Tocmai ce-am citit articolul băieţilor ăştia de la MIT şi nu m-am putut abţine să vă spun şi vouă. Via WorldChanging.

Nu am să comentez situl în sine, pentru că probabil aş găsi multe bube.

Am să zic, în schimb, nota zece pentru că există aşa ceva. Habar n-aveam că există şi nici nu mă aşteptam să văd prea curând, ca să fiu sincer.

A, despre ce e vorba: există unele legi (cam puţine, e drept), care se supun la dezbatere publică (legea taxei de poluare mai nou). Pe situl ăsta poţi să mergi să te înscrii la dezbatere, şi apoi să-ţi prezinţi părerea în Camera Deputaţilor sau să îţi trimiţi doar părerea prin e-mail şi să speri să fie luată în seamă (nu am încercat încă).

Începem să ne putem da cu părerea. Începe să îmi placă.

După cum spune şi titlul, 50 de sfaturi utile despre cum putem să ne “înverzim” viaţa:

Mai exact, sfaturi despre cum putem să ne micşorăm “amprenta” asupra naturii şi să mai încetinim încălzirea globală, asta măcar până citesc eu Cradle to Cradle şi mă apuc de treabă. Poate unele lucruri le ştiţi deja, dar cel puţin pentru mine unele sigur sunt noi. Şi oricum, e bine de avut o listă clară şi la obiect.

Despre situl în sine – un design atractiv şi uşor de înţeles, potrivit pentru scopul în care a fost creat.

Tocmai am terminat de citit “Design for the real world”, scrisă de V. Papanek. prin 1984. A fost scrisă în special pentru designeri industriali, dar poate fi recomandată călduros oricărui designer interesat de lumea în care vor creşte copiii săi.

Spre sfârşitul cărţii, un model de “şcoală de design” e propus dePapanek. Mi s-a părut cel puţin interesant, aşa că scriu şi aici ideile principale:

• mediu de practică, mai degrabă decât şcoală de design
• învăţare prin lucru cu probleme reale, nu exerciţii artificiale
• dimensiune redusă (maxim 30 studenţi)
• studenţi din medii cât mai diverse (diferite părţi ale lumii, diferite medii sociale, diferite vârste, diferite arii de expertiză etc.)
• studenţii vor forma şi vor acţiona tot timpul ca o echipă de design multidisciplinară
• toate problemele abordate vor fi relevante din punct de vedere social: vor încerca să se adreseze unor nevoi concrete şi reale ale societăţii
• soluţiile găsite vor fi puse la dispoziţia tuturor care ar putea beneficia de ele (patent-free)
• organizaţie nonprofit : orice bani obţinuţi de pe urma proiectelor vor fi folosiţi pentru susţinerea şi îmbunătăţirea centrului
• nu ar exista un plan static de studii. Curricula ar fi compusă din toate activităţile care ar putea ajuta echipa în găsirea de soluţii creative la diverse probleme.
• după modelul primului astfel de centru de design, altele ar putea fi create, şi toate ar putea forma o reţea strâns legată, cu chimb intens de cunoştinţe şi experienă.

Absolvent al unui asemenea centru, un student ar fi deja pregătit să abordeze probleme de design reale întâlnite în viaţa profesională, ar putea privi din diverse perspective orice astfel de problemă (datorită diversităţii mediului în care a lucrat), şi, foarte important, ar avea o dorinţă puternică de a servi nevoi reale ale oamenilor şi societăţii, şi nu doar dorinţe create artificial de cultura consumerismului.

… Ştiu de la Sabin că s-ar dori, încet-încet, şi la noi crearea unui program mai orientat spre design, undeva prin zona experienţă utilizator / interacţiune om-calculator / design de interacţiune. Poate ar fi o ocazie bună ca un astfel de program să se inspire din propuneri de genul celei de mai sus. Sau poate un centru chiar foarte apropiat de modelul ăsta ar putea fi creat. Mi-ar plăcea să văd încercări în zona asta. Nu de alta, dar mi se pare că şi la noi avem nevoie de foarte mult “design pentru lumea reală”.

Everything we know is inverted. Everything we rested our beliefs on is cast in a new light. Change happens fast, and we need to act quickly. We are revisiting our practices, our methods, and our philosophies. We are talking to each other. We are leaving our egos behind.

If you are ready for change, join us.

Dacă suntem români, măcar am auzit cu toţii de traficul din Bucureşti, dacă nu am ajuns pe acolo. Aproape zilnic apar articole prin ziare sau mai auzim pe cineva plângându-se de cât de aglomerat e traficul de acolo. L-am văzut şi eu de câteva ori. Ultima oară eram într-un taxi. Toţi cei aflaţi în taxi criticam traficul de zor, uitând probabil că eram într-una din milioanele de maşini care crează acest infern (apropos: după mine, Bucureştiul e cel mai stresat şi stresant oraş pe care l-am văzut până acum, şi suspectez traficul de principala vină) . În sfârşit, trecem peste asta şi analizăm un pic problema la rece.

Problema

Numărul foarte mare de maşini pur şi simplu nu poate fi suportat de infrastructura Bucureştiului. Cei care visează că asta o să se schimbe prea curând (nu uitaţi că vorbim de România) şi tot arată cu degetul în toate părţile, visează.

Transportul public de suprafaţă este ineficient. Din cauza asta, mulţi oameni apelează la maşină personală. Asta duce la şi mai multă aglomeraţie, şi la un transport în comun şi mai deficient. Un cerc vicios din care e destul de greu de ieşit. Ca şi din blocajul din imaginea de mai sus.

Maşina ca simbol de statut social e un factor ce nu trebuie uitat. Am văzut/auzit cel puţin 2 reclame la maşini în care imaginea era singurul lucru menţionat (una din ele e aia cu maşina decupată din poster – o reclamă care merge direct la ţintă, de altfel). E un lucru clar, pe care cei din marketing probabil îl ştiu de mult timp, şi pe care trebuie să îl acceptăm: din păcate, maşina e acum un simbol de statut social, poate mai mult decât un mijloc de transport.

Normal, întrebarea e: “ce-i de făcut?”. Păi îmi permit să îmi dau şi eu cu părerea…

Posibile soluţii

Transport în comun de suprafaţă gratuit. Păi dacă merge aşa de greu şi e (relativ) aşa puţin folosit, măcar să fie gratuit, nu? Pentru a supora cheltuielile, banii ar putea veni aşa:

• o parte ar veni din eliminarea costurilor legate de fabricarea şi distribuirea biletelor.
• o parte ar veni din taxele şi impozitele prohibitive care s-ar pune pentru posesorii de maşini personale: taxă de drum, taxă de poluare, taxă de înmatriculare etc.
• o parte ar veni din taxele şi impozitele plătite de fiecare contribuabil – transportul în comun ar fi un serviciu pus la dispoziţia tuturor, la fel ca apa curentă. Un lucru normal, în condiţiile în care traficul actual afectează orice locuitor al oraşului (indiferent dacă foloseşte transport în comun sau nu), prin stres, poluare şi timp irosit în fiecare zi.

În timp, transportul în comun ar putea fi pus la punct: cumpărarea de noi autobuze ar scădea timpul de aşteptare în staţii, eliberarea traficului ar duce la deplasare mai rapidă, şi încet-încet s-ar mai putea umbla şi la infrastructură. Când transportul în comun ar ajunge la o calitate suficientă, s-ar putea lua în considerare reintroducerea de metode de plată, simple şi eficiente.

O mică problemă aici ar fi găsirea de noi posturi de muncă pentru distribuitorii de bilete şi controlori – reinstruirea lor ca şoferi şi vatmani ar fi o idee, probabil că sunt şi altele mai bune.

Taxe prohibitve pentru posesorii de maşini personale

În condiţiile unui transport în comun gratuit, nu ar exista nicio justificare reală pentru folosirea maşinii personale în transportul de zi cu zi. Bineînţeles, sunt oameni care nu ar renunţa nicicum la maşină. În cazul ăsta, ei ar plăti pentru un trafic mai liber şi o experienţă de a conduce mai plăcută, dar şi pentru poluarea pe care maşinile lor o crează şi care ne afectează pe toţi. Taxele ar trebui probabil să fie suficient de mici pentru a putea aduce bani la buget, şi suficient de mari pentru a asigura un trafic relaxat şi un nivel de poluare scăzut.

..De observat aici inversul cercului vicios de mai sus: Transport în comun mai bun -> mai mulţi oameni în autobuze, mai puţini în maşini -> trafic mai relaxat, transport în comun mai bun.

Găsirea altor simboluri de statut social care să înlocuiască maşina.

Oamenii au nevoie de simboluri de statut social. Maşini, case, bani, haine, telefoane, toate au un singur scop: să arate cât de tari suntem. A fost aşa dintotdeauna, şi nu o să ne schimbăm prea curând. E un lucru care trebuie acceptat.

Întrebarea e: putem să găsim astfel de simboluri care să ne facă şi bine? Maşina sigur nu ne face. Cel puţin nu în Bucureşti, şi uşor-uşor, în celelalte oraşe din ţară.

Păi hai să ne uităm un pic într-un oarecare top al celor mai “verzi” oraşe din lume, poate vedem ce le face altora bine. Pe locul 3 găsim Curitiba, din Brazilia. Statutul social ar locuitorilor pare să fie mai degrabă culoarea verde decât maşina personală:

About three-quarters of its residents rely on public transport, and the city boasts over 580 square feet of green space per inhabitant.

Rezultatul, toată lumea e fericită:

As a result, according to one survey, 99 percent of Curitibans are happy with their hometown.

Normal, asta ar presupune mai puţine maşini vândute. Adică vânzători de maşini supăraţi. Adica unii politicieni fără macaroană. (Vai, ce urât vorbesc…) A, şi ar fi mai puţină benzină consumată. Adică vânzători de petrol supăraţi. Păi imposibil, doar ăştia controlează ţara, şi lumea… (dar nu pentru mult timp )

Păi oameni buni, benzina oricum o să se termine, schimbările astea oricum trebuie făcute. Nu mai bine acum, cât mai avem cu ce?

P.S. Soluţiile de mai sus sunt simple propuneri. Ele ar trebui analizate mult mai în detaliu şi adaptate în context înainte să fie puse în practică. Şi oricum, ar trebui să reprezinte doar o mică parte dintr-un efort coordonat de planificare a oraşelor noastre…

Am văzut recent două filmuleţe care m-au impresionat. Sper să vă placă.

http://www.ted.com/index.php/talks/view/id/74
http://www.ted.com/index.php/talks/view/id/104