Despre viaţă şi interacţiune

Aș fi vrut foarte mult sa pornesc proiectul în Iași, dar am realizat că timpul e prea scurt ca să îl pornesc acum și să îl coordonez de aici. Așa că l-am pornit în Helsinki deocamdată. Sper să învăț cât mai mult, și să putem porni următoarea etapă în Iași, cu ceva experiență și forțe proaspete .

Vă invit să urmăriți blogul proiectului.

Am fost azi la pescuit. Prima oară când pescuiesc pe ocean.

Primele 4 ore nu am prins absolut nimic, și mi-am adus aminte de când am fost cu Liviu si Estela la pescuit pe lângă București, și nu am prins niciunul nimic și Liviu era cam frustrat.

Ultima jumătate de oră am început și eu să prind câte ceva, și mi-am adus aminte de atunci când am mers cu ai mei la pescuit și am găsit un loc mai special unde prindeam pește după pește și am prins vreo 10 kg.

Îmi place la pescuit…

…Prima poză e cu un pește de care speram să prind. Poza a doua e cu un pește de care am prins (am prins doi în total, amândoi prea mici ca să îi pot păstra).

Sunt de-acuma vreo doi ani jumate de când sunt prin țări străine. Vorbesc engleză mai tot timpul, și cunosc multe persoane (mai ales printre designeri) care mă cunosc doar în varianta englezească.

Deși îmi place să scriu în română și mă face cumva să mă simt mai aproape de casă, cred că a cam venit timpul (a venit demult) să încep să scriu și în engleză câte ceva. Am făcut un blog nou pentru asta, ca să nu amestec brânza cu magiunul, și am să scriu acolo cam aproape tot ce ține de design. Restul în continuare aici. Și probabil am să anunț și aici cumva când scriu ceva acolo.

Primul articol de acolo e despre un proiect pe care tocmai l-am terminat (sau de-abia l-am început, depinde). Se cheamă SocioSwitch.

Recent am reuşit să găsesc nişte timp să mă ocup de un proiect (de voluntariat) mai vechi.

Alanon România este pasul următor după Alanon Iaşi, pe care îl făcusem acu 1-2 ani (şi care, aşa urât cum îl vedeţi, are rezultatele lui).

Dacă ştiţi pe cineva care are nevoie, puteţi să daţi linkul

Intre timp, cu asta ma mai ocup:

Daca va simtiti norocosi, puteti sa dati un telefon pe skype la lucky.stories

Ok, cred ca de-acuma ar fi cazul sa vă zic totuşi şi în ce a constat proiectul meu.

Cred că cea mai bună explicaţie o găsiţi în posterul proiectului. Posterul pentru România e pe pagina 8.

Şi aici şi un mic citat din cerinţele proiectului, cu ideea de bază:

Your final design of an interactive digital artifact should reflect typical elements of a specific local culture (your culture).

Şi dacă tot suntem la citate, un citat din descrierea finală a expoziţiei:

 The result showed in this exhibition is fourteen everyday digital artifacts reflecting social values and habits in ten cultures around the world.

Aşadar, plicul pe care l-aţi văzut ar fi un prototip pentru conceptul spus în poster. Omul practic trebuie să învârtă la un buton ca să introducă o sumă (suma pe care se gândeşte să o dea), şi nişte beculeţe pe-acolo îi dau de înţeles cam pe unde se situează în ierarhia de sume vehiculate la nunta respectivă – aşa omul dacă nu ştie sigur cât să dea, se mai orientează cât de cât în funcţie de alţii, fără să trebuiască să întrebe în stânga şi în dreapta. Normal, pentru ca treaba să meargă, nunta ar trebui să fie dotată cu jucării din astea pentru fiecare invitat.

Cam ăsta e conceptul, şi aştept păreri şi de la români, pentru că din astea nu am prea multe (eu am părerea mea formată, Lore şi Adi la fel, dar cam atât despre de-ai noştri) .

Pentru expoziţie am încercat să creez cât de cât experienţa unei nunţi de la noi pentru vizitatori, şi cam cum ar fi să folosească jucărica la o astfel de nuntă. Am avut destul de treabă cu nenea Flash pentru asta (am început să ne înţelegem mai bine între timp), dar până la urma urmelor a ieşit acolo un joculeţ care se joacă din plic şi se manifestă şi pe ecran. Unii chiar îl găsesc distractiv, mai ales după ce am mai scăpat de problemele de usability pe care le-am găsit între timp.

Ok, ajunge cu taclalele.

Aici e un filmuleţ cu jucăria mai de aproape:

httpv://www.youtube.com/watch?v=XZaVDi4iZOU

Apoi mai jos e Matias jucându-se cu Wedding Bidder-ul: ( Matias e “maestrul în lemn” al şcolii, autorul moral al plicului de lemn în sine – tot ce făceam eu era după instrucţiunile lui – doar nu credeaţi că l-am făcut de capul meu?!)

httpv://www.youtube.com/watch?v=GJPHD5V4kCw

Şi apoi o vedere de ansamblu a expoziţiei, într-un “filmuleţ din poze” făcut de un coleg de al meu.

Pentru cei interesaţi, pun şi celelalte două concepte pe care le-am propus pentru proiectul ăsta – mi-ar plăcea să aud păreri şi despre astea, dacă aveţi un minut să vă uitaţi:

Gata, în sfârşit! Mulţumiri din suflet tuturor celor care au ajutat, şi în special celor care au completat formularele:

Aşa..a urmat partea mea preferată – pistolul de lipit…

Cred că tare ar mai râde taică-miu de mine dacă m-ar vedea la masa aia – eu, care nu am avut niciodată nici în clin nici în mânecă nici cu electrice nici cu electronice…Da’ în sfârşit, am prins destul de repede tehnica de lipit ca lumea, l-am mai întrebat pe “profu” (un tip de-o seamă cu mine) cum să măsor dacă e bine, am mai luat câte o gură de fum de cositor (sau cum s-o fi chemând), şi m-am pus pe treabă.

Tocmai când mi se părea că am şanse să termin totul la timp (toată lumea îmi spusese că nu o să am timp), mi-am dat seama că ce făcusem eu cu electronice nu prea intra în ce făcusem eu din lemn, aşa că am mai început o tură. Şi uite aşa am intrat în mod oficial în criză de timp.

Da’ na, de-acuma aveam experienţă, şi cum-necum a doua oară a mers mai repede şi am început să mă apropii de sfârşit:

httpv://www.youtube.com/watch?v=K9wOqz4SH4s

A, am uitat să spun că asta se întâmpla în ziua dinainte de prima expoziţie, care urma să fie la noi la şcoală. Şi ziua următoare era sâmbătă, şi nu aveam acces în atelierul de electronice. Asta înseamnă că eram cam în grabă.

Tot în ziua respectivă, a venit şi Adi, pe care cică eu îl invitasem la mine în Malmö. Şi doar nu era să îl duc şi eu ca omul la o bere în oraş sau să mai stau la taclale cu el…l-am pus la treabă:

httpv://www.youtube.com/watch?v=Gh2eVVdfSVQ

Şi uite-aşa, Adi cu ultimele ajustări la partea din lemn, eu cu ultimele ajustări la partea electronică..toate bune şi frumoase, până la partea mai puţin bună şi mai puţin frumoasă: când să probez totul laolaltă, mi-am dat seama că potenţiometrul meu nu citea cum trebuie. Mai bine zis, nu mai citea deloc. Am mai lipit o dată să fiu sigur că e bine, l-am întors pe toate părţile, şi totul părea în ordine. Dar degeaba. Bineînţeles, ar fi ajutat dacă ştiam să folosesc un aparat de măsurat, pentru că aş fi aflat că potenţiometrul era ars (ars la propriu, de la pistolul de lipit) – dar am aflat asta de-abia mult mai târziu.

Cam pe la 10 s-a terminat distracţia pe ziua respectivă – noi am mai fi stat, dar reuşisem să aflăm pe la vreun 10 fără 5 că şcoala se închide la 10 vinerea – şi după ce se închide, nu poţi ieşi fără să vină cei de la pază şi protecţie…Am ieşit pe la 10 fără 2 şi am mers acasă.

Următoarea zi a fost expoziţia, şi a trebuit să mă mulţumesc cu ce aveam: jucărica era gata, aprindea chiar şi beculeţe, doar că… nu prea interacţiona:

Până acum nu îi dădusem numele, dar da, pentru noi s-a chemat Digital Culture, şi e acelaşi proiect în care vă ceream ajutor la un momentdat. Am promis că vă ţin la curent.

Aşa…rămăsesem la Hello World.

Bineînţeles ca un beculeţ aprins nu era scopul final al proiectului, aşa că am început să mai pun beculeţe şi să leg fire. Apropo, chestia albă se numeşte “breadboard” şi se foloseşte pentru experimente – să poţi lega repede firele de care ai nevoie, fără pistol de lipit sau alte şmecherii, şi să îţi poţi vedea de programarea interacţiunii.

Cam aşa arată mai multe beculeţe:

Când m-am săturat de programat, am ajuns la părţile mai interesante.

Prima oprire: atelierul de traforaj.
httpv://www.youtube.com/watch?v=NYTr4MlZd-M

E 2 noaptea. Va urma…

Pentru cei interesaţi cu ce mi-am ocupat recent 10 luni din viaţă (viaţa “profesională”, mă refer):

http://friendview.nokia.com/

Ne-am jucat destul de mult cu jucărica asta înainte să o facem publică, şi pot să spun că e chiar fain după ceva timp dacă ai ceva prieteni în listă. Partea mai dificilă e să ai un telefon Nokia gen N95 şi internet nelimitat pe el (face ceva trafic, şi probabil nu e o idee bună să plăteşti la Mb). Altfel, se poate folosi şi pe web (partea la care am lucrat eu), şi chiar vă invit să încercaţi.

Aştept păreri legate de Friend View, şi nu vă sfiiţi să criticaţi, mai ales că nu eu am luat deciziile de design Pot transmite păreri mai departe în schimb.

Puteţi să lăsaţi păreri şi direct la Nokia.

Apropo, pe mine ar trebui să mă puteţi găsi după “Sebi” sau după “stauciuc”.

Proiectul e pe ultima sută de metri şi am ajuns la partea de implementare. Vreau nu vreau (am vrut), trebuie să mă apuc de jucat cu butoane, leduri şi chestii din astea. Arduino, într-un cuvânt. (nici o grijă dacă nu aţi auzit, nici eu nu auzisem de el până foarte recent)

Azi am făcut primii paşi: am cumpărat toate cele necesare, am legat nişte fire, am dat nişte copy-paste la un cod şi BLINK!

Bine, după partea cu Hello World (asta cu beculeţul), lucrurile s-au mai complicat. Programare C, Intrare/Oşire, comunicare pe socket…exact ce (nu) mi-a plăcut mie mai mult în facultate. De-acuma asta e – eu mi-am pus muzica, eu tre să joc. Ţineţi pumnii să termin la timp

Vă ţin la curent şi am să vă arăt rezultatul final.