Despre viaţă şi interacţiune

Aşa..a urmat partea mea preferată – pistolul de lipit…

Cred că tare ar mai râde taică-miu de mine dacă m-ar vedea la masa aia – eu, care nu am avut niciodată nici în clin nici în mânecă nici cu electrice nici cu electronice…Da’ în sfârşit, am prins destul de repede tehnica de lipit ca lumea, l-am mai întrebat pe “profu” (un tip de-o seamă cu mine) cum să măsor dacă e bine, am mai luat câte o gură de fum de cositor (sau cum s-o fi chemând), şi m-am pus pe treabă.

Tocmai când mi se părea că am şanse să termin totul la timp (toată lumea îmi spusese că nu o să am timp), mi-am dat seama că ce făcusem eu cu electronice nu prea intra în ce făcusem eu din lemn, aşa că am mai început o tură. Şi uite aşa am intrat în mod oficial în criză de timp.

Da’ na, de-acuma aveam experienţă, şi cum-necum a doua oară a mers mai repede şi am început să mă apropii de sfârşit:

httpv://www.youtube.com/watch?v=K9wOqz4SH4s

A, am uitat să spun că asta se întâmpla în ziua dinainte de prima expoziţie, care urma să fie la noi la şcoală. Şi ziua următoare era sâmbătă, şi nu aveam acces în atelierul de electronice. Asta înseamnă că eram cam în grabă.

Tot în ziua respectivă, a venit şi Adi, pe care cică eu îl invitasem la mine în Malmö. Şi doar nu era să îl duc şi eu ca omul la o bere în oraş sau să mai stau la taclale cu el…l-am pus la treabă:

httpv://www.youtube.com/watch?v=Gh2eVVdfSVQ

Şi uite-aşa, Adi cu ultimele ajustări la partea din lemn, eu cu ultimele ajustări la partea electronică..toate bune şi frumoase, până la partea mai puţin bună şi mai puţin frumoasă: când să probez totul laolaltă, mi-am dat seama că potenţiometrul meu nu citea cum trebuie. Mai bine zis, nu mai citea deloc. Am mai lipit o dată să fiu sigur că e bine, l-am întors pe toate părţile, şi totul părea în ordine. Dar degeaba. Bineînţeles, ar fi ajutat dacă ştiam să folosesc un aparat de măsurat, pentru că aş fi aflat că potenţiometrul era ars (ars la propriu, de la pistolul de lipit) – dar am aflat asta de-abia mult mai târziu.

Cam pe la 10 s-a terminat distracţia pe ziua respectivă – noi am mai fi stat, dar reuşisem să aflăm pe la vreun 10 fără 5 că şcoala se închide la 10 vinerea – şi după ce se închide, nu poţi ieşi fără să vină cei de la pază şi protecţie…Am ieşit pe la 10 fără 2 şi am mers acasă.

Următoarea zi a fost expoziţia, şi a trebuit să mă mulţumesc cu ce aveam: jucărica era gata, aprindea chiar şi beculeţe, doar că… nu prea interacţiona:

Până acum nu îi dădusem numele, dar da, pentru noi s-a chemat Digital Culture, şi e acelaşi proiect în care vă ceream ajutor la un momentdat. Am promis că vă ţin la curent.

Aşa…rămăsesem la Hello World.

Bineînţeles ca un beculeţ aprins nu era scopul final al proiectului, aşa că am început să mai pun beculeţe şi să leg fire. Apropo, chestia albă se numeşte “breadboard” şi se foloseşte pentru experimente – să poţi lega repede firele de care ai nevoie, fără pistol de lipit sau alte şmecherii, şi să îţi poţi vedea de programarea interacţiunii.

Cam aşa arată mai multe beculeţe:

Când m-am săturat de programat, am ajuns la părţile mai interesante.

Prima oprire: atelierul de traforaj.
httpv://www.youtube.com/watch?v=NYTr4MlZd-M

E 2 noaptea. Va urma…

Pentru cei interesaţi cu ce mi-am ocupat recent 10 luni din viaţă (viaţa “profesională”, mă refer):

http://friendview.nokia.com/

Ne-am jucat destul de mult cu jucărica asta înainte să o facem publică, şi pot să spun că e chiar fain după ceva timp dacă ai ceva prieteni în listă. Partea mai dificilă e să ai un telefon Nokia gen N95 şi internet nelimitat pe el (face ceva trafic, şi probabil nu e o idee bună să plăteşti la Mb). Altfel, se poate folosi şi pe web (partea la care am lucrat eu), şi chiar vă invit să încercaţi.

Aştept păreri legate de Friend View, şi nu vă sfiiţi să criticaţi, mai ales că nu eu am luat deciziile de design Pot transmite păreri mai departe în schimb.

Puteţi să lăsaţi păreri şi direct la Nokia.

Apropo, pe mine ar trebui să mă puteţi găsi după “Sebi” sau după “stauciuc”.