Despre viaţă şi interacţiune

Tot acasă în Iaşi, căutam un Internet Cafe. După ce am trecut de trecerea de pietoni de pe Independenţei, am ajuns la Fundaţie, aruncând priviri în toate părţile după respectivul tip de loc.

La Fundaţie l-am văzut: @na Cafe. “Cafe” spune că e cafenea, “@” spune că e Internet. Scurt şi la obiect. Îmi imaginam deja cum mă duc acasă şi scriu în sfârşit şi un articol de bine despre ce am văzut acasă: un nume şi o firmă care comunică elegant ce vom găsi înăuntru, fără să cadă în banalul “Internet Cafe” scris pe toate gardurile, şi se diferenţiază astfel ca un internet cafe cu servicii de încredere.

Mă apropii încrezător, mai fac vreo 2 poze şi de aproape, şi intru.

M-a surprins imediat că nu văd calculatoarele. Ciudat…Aaaah! mă gândesc. Trebuie că e o cafenea cu wireless, nu un Internet Cafe. E, asta e. Încep să mă uit după switch-uri wireless, sau chestii din astea.

Cafeneaua era goală, aşa că personalul (un tip şi o tipă) observă nedumerirea mea şi mă întreabă: -Putem să vă ajutăm cu ceva?

-Păi..aveţi wireless aici, nu? răspund eu.

-Nu, nu, nu avem!

-Niciun fel de Internet?

-Nu.

Aha.

Am o idee de proiect. Se cheamă România de mâine. Nu pot să-l fac singur, e nevoie de ajutor.

Dacă aveţi timp, citiţi-l, vedeţi dacă vă place. Dacă vă place, hai să găsim soluţii să fie realizat. Orice sugestie e binevenită. Dacă nu vă place, spuneţi-mi, şi îmi văd de ale mele.

Iniţiative asemănătoare pe care le ştiu:

http://romaniaideala.wordpress.com

Ideea principală a fost cam aceeaşi, realizarea puţin diferită. De ce nu a mers, nu ştiu (cel mult intuiesc). Poate ştiu autorii, şi învăţăm din experienţa lor.

100 intrebari

Din punctul meu de vedere, o idee excelentă şi un proiect reuşit. Nu ştiu sigur dacă reuşit 100%. Din nou, mi-ar plăcea să aud de la autori.

Goodandbad

O idee foarte bună, dar diferită de cea de aici (în primul rând pentru că se concentrează la prezent şi nu la viitor). Un proiect extrem de reuşit.

Alte proiecte poate ştiţi voi…

Aştept comentarii!

P.S. Scuze pentru formatul proprietar (ppt) al prezentării. Acum prezentarea se poate citi şi pe SlideShare.

Acasă în Iaşi, pe Independenţei, e o trecere de pietoni. E o trecere mai specială: pietonii trec, şoferii claxonează.

De ce claxonează şoferii? ne întrebăm. Păi pentru ei, trecerea nu mai există. Indicatoarele sunt scoase, trecerea e mutată mai încolo. Atunci…de ce trec pietonii? Ce e în mintea lor?!

Păi nu ştiu, uitaţi-vă şi voi în poză şi spuneţi: e trecere sau nu e trecere? Eu aş spune că este. Şi aşa ar spune şi bieţii oameni care încearcă să treacă strada pe acolo (cam câte un om la 2 minute,aşa), şi primesc claxoane iritate de la şoferi, enervaţi că “ăştia tot n-au învăţat”.

Ce s-a întâmplat de fapt? Păi simplu: cine a mutat trecerea mai încolo, s-a gândit că un indicator de 20 pe 50 de centimetri amplasat la 20 de metri de pieton în direcţia în care acesta priveşte (direcţia trecerii străzii) e suficient să anuleze semnalul clar de trecere de pietoni transmis de zebra de zeci de metri pătraţi vopsită pe şosea.

Greşit!

Stimaţi domni responsabili de această schimbare, oricine aţi fi, soluţia era evidentă şi obligatorie: daţi cu smoală pe zebră! Vopsiţi-o în gri, anulaţi-o, daţi cu diluant în vopsea! Ceva în genul ăsta, aţi prins ideea…Şi nu mai puneţi în pericol viaţa a zeci de oameni zilnic, şi nu mai încurcaţi circulaţia şi enervaţi şoferii şi pietonii, şi nu mai trimiteţi agenţi de circulaţie doar ca să stea să dirijeze o trecere de pietoni care nu mai există…

Văd din ce în ce mai multă ură în perioada asta. Italienii îi urăsc pe români, românii “români” îi urăsc pe românii rromi şi aşa mai departe. Explicaţiile pentru această ură sunt pe cât de simple, pe atât de crude: generalizarea, “spiritul de echipă” şi violenţa sunt mecanisme adânc implantate în natura umană.

Generalizarea e cea care ne învaţă că dacă un şarpe e veninos, trebuie să ne ferim de toţi, dar tot generalizarea e cea care îl poate face pe un italian să urască orice român după ce a fost jefuit de unul dintre ei.

“Spiritul de echipă” ajută o “echipă” (clan, trib, popor etc.) să fie unită şi îi dă putere în situaţii grele. Tot spiritul de echipă a dus la războaie civile absurde şi este destul de vizibil în Italia în ultima vreme.

Violenţa era esenţială în supravieţuire pentru strămoşii noştri, şi încă mai este un mijloc la îndemâna celor lipsiţi de alte mijloace de supravieţuire din ziua de azi. Tot violenţa e folosită ca mijloc de răzbunare pentru orice e considerat nedreptate (indiferent de cât de subiectivă e judecata) şi a dus recent la execuţii şi atacuri asupra unor oameni nevinovaţi.

Explicaţii se mai pot găsi, dar concluzia pentru mine e una: hai să avem grijă pe cine urâm şi de ce, xenofobia şi rasismul sunt mult mai aproape decât credem!

Azi m-am distrat citind un articol (în engleză) despre noile semafoare din unele oraşe din Anglia.

Designerii semafoarelor s-au gândit că ar fi o idee bună să inoveze, fără să se deranjeze să înţeleagă designul semafoarelor clasice (ca să ştie măcar ce aruncă la gunoi), sau cel puţin să testeze designul cu niscaiva oameni înainte să îl pună pe străzi…

Da, s-a mai lansat unul. De data asta nu cu forţa. Şi nu de tot, încă. E în variantă beta, şi eram curios, aşa că l-am instalat din proprie iniţiativă.

Y!M 9 nu e doar un alt fix. E o versiune nouă, cu o faţă nouă, cu schimbări destul de mari în interfaţă. Printre schimbările principale:

Prietenii contează. Mai mult spaţiu pentru un prieten în listă, mai mult spaţiu pentru mesaj, avatar mai mare. În plus, un toolbar contextual cu acţiuni posibile la hover peste un prieten.

Cuvinte în loc de imagini. Exemplu: “Email”, “Call”, “IM”, în loc de iconiţă, iconiţă, iconiţă. Bine, ăsta e doar un exemplu, schimbarea e în toată interfaţa.

Construit pentru acces şi cu mouse, şi cu tastatură. Windows+Y aduce Y!M în faţă, sus-jos selectează prietenii, stânga-dreapta selectează acţiunea. Enter confirmă, normal.

Alte schimbări: Pentru a indica statusul (online/offline/busy), avem acum biluţe în loc de smileys. Avatarul a apărut în listă, în dreapta (înainte aparea doar la mouse-over şi în fereastra de chat parcă). Am înţeles că au lucrat şi la partea de webcam, dar n-am apucat să o încerc încă. Şi am înţeles că au şi o interfaţă cu Flickr.

Primele impresii

La început mi-a fost un pic ciudată noua înfăţişare. Nu ştiu sigur de ce. Poate simplul fapt că e altfel. Sau poate faptul că au dispărut smiley-urile ca iconiţă de status. (Legat de asta, înţeleg motivul schimbării: un prieten poate fi online, dar asta nu înseamnă că zâmbeşte neapărat. Informaţia e mai corectă, dar poate ia un pic din elementul de “fun”. Nu ştiu, râmâne să vedem.). Rămâne de văzut ce părere o să am când mă mai obişnuiesc cu el.
Alt lucru un pic ciudat la început e iconiţa pentru meniul contextual de la fiecare prieten. Mi-a dat mai mult impresia de scroll-bar decât de buton care deschide un meniu. Dar de apăsat am apăsat, şi de învăţat a fost destul de uşor.

Încă un detaliu neplăcut e lipsa de feedback (affordance) la iconiţele de Minimize, Maximize şi Close din fereastra de conversaţie. Sper că e doar un accident (varianta e încă în Beta, la urma urmei). În rest am găsit feedback cam peste tot.

Să vedem acuma şi ce mi-a plăcut…

Mi-a plăcut foarte mult faptul că statusul nu e uitat la sign-out, ci e ţinut minte până la următorul sign-in. Detaliu mic, diferenţă mare.

Îmi place interacţiunea cu lista de prieteni. Acţiunile posibile sunt mult mai clare, mai ales datorită înlocuirii iconiţelor cu text. Felul în care “apar” acţiunile posibile, pe lângă că e cool, păstrează interfaţa curată când nu are loc interacţiune.

Îmi place tare mult apariţia unui nou grup în listă, “Address Book”. Accesul la lista de contacte e mult mai rapid şi mai uşor decât înainte.

Cam atât până acum. Nu am încercat webcamul, să văd dacă s-au rezolvat şi problemele care erau pe acolo. Sper că da.

Una peste alta, sunt impresionat de noul Messenger. Se pare că a avut parte de o echipă care a cam ştiut ce trebuie făcut şi a şi reuşit să facă.

Respect!