Despre viaţă şi interacţiune

Am văzut demonstraţia la Dasher pe net şi trebuia să mă joc şi eu cu el. Foarte interesant. Şi captivant.

[youtube width="320" height="240"]http://www.youtube.com/watch?v=0d6yIquOKQ0[/youtube]

“The eyetracking version of Dasher allows an experienced user to write text as fast as normal handwriting – 29 words per minute; using a mouse, experienced users can write at 39 words per minute.”

Problema: Căutătorii prin gunoaie fac mizerie prin jurul pubelelor de gunoi. Ce urât! Nesimţiţii!

Problema reală:

1. Sunt unele lucruri de care unii oameni nu mai au nevoie. Sunt unele lucruri de care alţi oameni au foarte mare nevoie. Când lucrurile astea coincid, avem fenomenul “căutarea prin gunoaie”
2. Căutarea prin gunoaie produce mizerie, situaţii neplăcute pentru toată lumea, şi probabil mai mulţi bani cheltuiţi pe curăţenie.
3. Sărăcie mare la noi…

Soluţii?
Punctul 3 e prea complex şi greu de rezolvat pentru mine. Nici n-am să încerc să vorbesc de el…

Punctul 1 e mai mult o oportunitate decât o soluţie. Oportunitate pentru refolosire şi reciclare. Mai avem de lucrat la eficientizarea şi umanizarea procesului.

Punctul 2 e într-adevăr o problemă, şi, împreună cu punctul 1, ar  putea duce la căutarea de soluţii.

Înainte să continui, m-am întrebat ce anume caută  oamenii prin gunoaie. Se pare că sunt 2 mari categorii de gunoaie interesante: resturi de mâncare şi materiale reciclabile. Pentru partea cu resturile de mâncare nu am nici o idee încă. (gunoaie bio?…)

Pentru partea cu materialele reciclabile, o primă idee ar fi…o pubelă special pentru ele, bineînţeles. Dacă ar fi proiectată corect, ar putea transmite ideea că “acceptă” numai obiecte “interesante”. Dacă obiectele “interesante” ar fi într-un singur loc, şi unul accesibil, îmi închipui că cei interesaţi nu ar mai fi nevoiţi să facă atâta mizerie ca să ajungă la ele. Mai multă eficienţă, mai multă curăţenie. Probabil mai puţină cheltuială pe termen mediu şi lung.

Efortul ar fi minim: o pubelă în plus. Nici nu trebuie să fie prea mare…

Tot discutând despre filme în articolul precedent, am folosit meniul de pe pagina principală a MPlayer:

Am fost un pic derutat, pentru că fiecare articol din meniu reacţionează la hover (sau mouse-over) pe toată lăţimea, dar link-ul (zona activă) e doar pe text. E adevărat, cursorul se schimba corect: săgeată pe zona neutră, “pointer” pe zona activă. Dar totuşi m-aş fi aşteptat să pot da click oriunde în meniu, nu doar pe text.(asta îmi indica meniul prin comportamentul lui, cel puţin)

“Affordance”, în limbaj IxD, e un termen folosit pentru a denota o acţiune ce se poate realiza asupra unui obiect. Sau mai exact, ce percepe un utilizator că se poate face cu un obiect, în funcţie de aparenţe. Schimbarea background-ului unui articol într-un meniu e un “affordance”: când background-ul se schimbă, ştiu că pot să dau click pentru a selecta acel articol.

Întrebarea e: există un termen în română?

Aseară am văzut un film, împreună cu Loredana. Am reuşit să-l vedem, pentru că avem, fiecare din noi, instalate 4-5 player-e pe calculatorul personal. Încercăm pe rând cu fiecare, până unul merge. Eu mai am, bineînţeles, şi un mega-pack de codecuri, instalat acum vreun an după sfatul lui Bogdan (el le are cu din astea). Nu l-am updatat de mult, pentru că nu am timp şi chef. Dar încă merge, în general… Pe lângă mega-packul ăla, mai am kituri de la încă alte 7-8 super-mega-full-ultra-ultimate (la timpul lor) codec pack-uri. Mă gândesc că adunate la un loc trebuie să fie toate codecurile inventate până la data respectivă. Oricum, nu contează câte ai la un loc, pentru că poţi avea la un momentdat un singur super-mega-ultra-pack. Altfel se întoarce filmul cu fundul în sus. Ştiţi doar…

Aşadar, filmul îl puteam vedea. Ne mai trebuia subtitrare. Preferabil în română. Primul rezultat pe Google a fost de la Softpedia, şi rezultatele păreau promiţătoare. Click pe Download…-. Nu, nu e greşeală de tipar: asta mi-a dat Softpedia: “-“. Liniuţă.

M-am aventurat mai departe, pe alte situri de subtitrări. Nu vă mai zic ce aventuri şi pe acolo, că ştiţi şi singuri. Şi oricum îmi bat gura degeaba.

În sfârşit, am dat jos vreo 2-3 (să fiu sigur) subtitrări care păreau mai răsărite . Le-am denumit, pe rând, exact după numele filmului (altfel “nu le ia”) . Două din ele se puteau încărca, dar amândouă desincronizate. Normal, aveau alt framerate! Am deschis frumos Subtitle Workshop, alt soft găsit după sfaturile preţioase ale lui Bogdan. Am schimbat framerate-ul la subtitrare să corespundă cu cel al filmului, şi voila! După aproximativ jumătate de oră de frustrare, eram gata de film.

De ce mă plâng, poate vă întrebaţi. Păi nu am de ce? Un internet de oameni nu a reuşit încă să rezolve un task simplu: să ajute un om de rând să vadă un film pe calculator, fără să fie necesare cursuri intensive, experienţă “de lucru” de luni de zile şi cunoştinţe la zi de codecuri, playere şi alte năzdrăvănii.

Cum ar trebui să fie rezolvat taskul e destul de uşor de intuit: am un film, il deschid într-un player. Dacă nu înţeleg limba filmului, am nevoie de subtitrare. De prin vreun meniu de undeva, specific limba dorită pentru subtitrare. Subtitrarea apare, perfect sincronizată cu filmul. Vizionare plăcută!

De ce oricine vrea să vadă un film trebuie să înveţe termeni tehnici ca framerate, codec, codec-pack şi extensii ca .sub, .srt, .txt? De ce trebuie eu să caut subtitrări pe Internet şi apoi să am grijă ca numele subtitrării să corespundă cu numele filmului? De ce trebuie să instalez un nou codec-pack sau player în fiecare lună? (Oricum nu văd nicio diferenţă în calitate sau spaţiu pe disc între filme)

Oare ar fi aşa greu de făcut un player care ştie să citească orice film? Probabil ar trebui să funcţioneze ca un anti-virus: băieţii care fac codec-uri încearcă să îl păcălească, să îl crape, el încearcă tot timpul să fie la curent cu ultimele lor născociri.

Oare ar fi aşa de greu de făcut servicii web care servesc subtitrări, în loc de situri web ieftine unde te duci umil să cauţi? Playerul nostru ar putea vorbi liniştit cu serviciile web, s-ar înţelege ei cumva.

Oare ar fi aşa de greu de făcut un format pentru subtitrări în care liniile de subtitrare să nu depindă de timpi exacţi, ci de “ancore” în film? Poate am scăpa (cel puţin noi, oamenii) de grija framerate-urilor, odată pentru totdeauna.

Oare o să pot vreodată vedea un film la 30 de secunde după ce m-am aşezat la calculator? Nu ştiu. Sper să aflăm curând.