Despre viaţă şi interacţiune

Una din diferenţele majore între uleiurile scumpe şi cele ieftine, este, bineînţeles, ambalajul. Şi trecând peste diferenţele evidente între cele două (sticlă în loc de plastic, volum mai mic, formă mai distinsă, încredere mai mare în produs, ‘garanţia calităţii’), mai este un element care, pentru mine, creşte semnificativ valoarea produselor respective: capacul.

Din câte uleiuri scumpe am cumpărat până acum, nu cred să fi fost vreunul fără un sistem de scurgere a uleiului astfel încât să nu se murdărească sticla. Putem spune acelaşi lucru despre sticla de ulei din cămara mamei? Unisol, Bunica, Floriol? Mergeţi şi încercaţi să luaţi sticla în mână. Eu zic că vă murdăriţi…

De ce sticlele obişnuite de ulei nu au un capac / un design al sticlei aşa cum trebuie? Nu ştiu. Nu cred că e un lucru greu de făcut. Şi cred eu că rezultatele ar întrece mult investiţia. Oare pur şi simplu nu s-au gândit? Când te gândeşti cu adevărat la user/client, găseşti soluţii care să îi satisfacă nevoile. Sau poate segmentul lor de piaţă e interesat numai de preţ? N-aş prea zice. Din campaniile lor publicitare nu prea se înţelege asta.
Rămâne să mai vedem. Eu cred că prima mare producătoare de ulei ‘obişnuit’ care îşi rezolvă problema de ambalaj şi îşi face apoi reclamă câştigă o bucată serioasă de piaţă. Cine ţine pariul?

Ţi-a plăcut articolul? Aici îl poţi vota pe Blogoree.

Nu sunt un om pretenţios. Dacă ar fi un lucru care m-ar putea determina să nu vreau în ruptul capului să cumpăr un anume gel de duş, lucrul ăsta ar fi probabil capacul. Şi anume un capac din ăla care se înfiletează. Pentru că ultimul lucru pe care vreau să îl fac atunci când fac duş e să tot stau să desfiletez şi să înfiletez capacul.

Aş putea să îl las şi deschis, bineînţeles. Îl desfiletez o dată, la început, şi îl înfiletez la urmă. Da, sigur. Să mai cadă pe jos şi să se împrăştie tot…Altă treabă n-am, decât să îi port lui de grijă…E clar, capacele cu “pac-pac” sunt un “must-have” când e vorba de gel de duş. Cel puţin pentru mine.

[Post recomandat doar celor care ma cunosc si vor sa stie ce mai fac ]

Azi se implineste o saptamana de cand am ajuns in Helsinki. Ce pot sa va spun? Toate bune si frumoase pe aici.

Din cate am apucat eu sa vad, oamenii astia si-au facut un oras care se potriveste exact cu felul lor de a fi. Totul e aranjat si ordonat, dar nu neaparat strict ca la nemti; natura peste tot; la fel si trasee de plimbare, jogging si biciclete; aglomeratie in trafic eu unul nu am vazut niciodata, poate si pentru ca transportul in comun e foarte bine pus la punct si se mai merge si pe biciclete (bani au ei, da’ nu-s boieri ca altii); peste tot e multa liniste – doar cate un om beat sau un grup de tineri mai vezi din cand in cand cu o sticla de vodca sau bere in mana, da parca si ei isi cam vad de treaba lor…Bine, am auzit ca sunt multi care se arunca in fata metroului, da’ atata timp cat nu ma trag de maneca, pe mine nu ma deranjeaza. A, si am mai vazut si gunoaie. Adica sunt si ei oameni. (Sau au turismul foarte dezvoltat :d). Da sistemul merge, dom’le…
Asa, da’ ce-am mai facut? Dupa ce am venit am prins niste vreme foarte buna si am apucat sa ne plimbam putin prin oras si pe vreo 2 plaje. A fost frumos tare. Si se aude ca o sa fie cald din nou saptamana care vine…Poate o sa profitam, ca dupa aia nu se stie cand mai apucam…
De mutat in apartamentul meu n-am apucat inca, dar intentionez weekendul asta. Camera fiind aproape goala cand am ajuns, tot astept sa imi gasesc chestii de care imi trebuie inainte sa ma mut.

Am ajuns in schimb la serviciu. Si am ramas masca…Asa conditii de munca nu prea cred sa fie in Romania. Decat poate la televizor. Baile is bai, dusurile dusuri, bucataria bucatarie, spatiu de cafea sau de luat masa…Mini-depozitul propiu de calculatoare si componente…proiector si reflectoare cu telecomanda in fiecare laborator (a, si cablaraia neintinsa pe jos peste tot) Soft de care trebuie, documentatie la discretie…In rest, mult spatiu deschis, pereti de sticla, si oameni primitori. Cel putin pana acuma.

Bine, compania tocmai isi redimensiona si reamenaja sediul…dar ma gandesc ca nici inainte nu putea sa fie prea rau…

A, preturile, era sa uit. Da, totul e foarte scump pe aici. Dar daca rezist pana la primul salariu, zic eu ca ma descurc dupa aia.
Cam atat deocamdata. Usor-usor poate am sa reusesc sa mai scriu si pe blog…Am facut primul pas, asta e important.